Viaţa e vis

Published by admin on 16/07/2023

după Calderón de la Barca, regia Dragoș Galgoțiu

Distribuția

Distribuția

Visătorii: Marius Stănescu, Nicoleta Lefter, Gabriel Pintilei
Segismundo: Istvan Teglas
Basilio: Dan Bădărău
Astolfo: Mihai Smarandache
Clotaldo: Marian Ghenea
Estrella: Paula Niculiţă
Rosaura: Ioana Marchidan
Umbra lui Clotaldo: Mugur Arvunescu
Umbra lui Astolfo: Ionuţ Kivu
Generalul: Laurenţiu Lazăr
Guardul: Mircea N. Creţu

Regia și scenografia: Dragoş Galgoţiu
Costumele: Doina Levintza
Video: Sabina Spatariu
Traducerea: Mihaela Crețu

Data premierei: 23 ianuarie 2011
Durata spectacolului: 1h 40′

Fotografii de Mihaela Marin

Viața e vis (1635), cea mai cunoscută piesă a lui Calderón de la Barca, este o alegorie filosofică despre condiția umană, despre misterul vieții și despre iluziile lumii reale.

Viața e vis imaginează povestea lui Segismundo, încarcerat de la naștere de propriul lui tată, Regele Basilio, rege fictiv al Poloniei. Drama piesei de teatru are două surse, Viața lui Budha și istoria reală a lui Don Carlos, prințul diform din naștere, închis și ucis de propriul lui tată, regele Filip al II-lea al Spaniei. Segismundo este o paradigmă a ființei umane închise în jocul iluzoriu al existenței.

Portretul lui Dorian Gray, Hamletmachine, Epopeea lui Ghilgamesh, Viața e vis, texte cu o lumină lunară, melancolice, reflexive, piese de teatru dar și texte care n-au fost scrise pentru scenă, montate la Odeon în ultimii ani, fac parte dintre marile vise ale omenirii, pentru ele spectacolul de teatru este în primul rând o lentilă. Reprezentarea unui asemenea text e regândire, forma teatrală e un gest maieutic, amintind de potecile dintr-o grădină orientală, desenând un timp emoțional al gândirii.

Dragoș Galgoțiu

Pentru mai multe detalii vizualizați:

Caiet program Viața e Vis

Extrase de presă

Dragoş Galgoţiu, deloc interesat de „actualitate“, îşi continuă, programul estetic început cu Portretul lui Dorian Gray. Acelaşi travaliu delicat asupra textului, aceeaşi strădanie de întrupare pe scenă a unor idei filozofice, aceeaşi combinaţie de manierism şi expresionism. Galgoţiu arată şi aici o parcă inepuizabilă invenţie plastică, ajutată de costumele minunate ale Doinei Levintza, care recreează, parcă, figuri din Velasquez, şi de scenografia subtilă în care nici un obiect nu e exact aşa cum îl ştim: fuga de real e programatică, în acord cu textul, care nu e decît un pretext pentru expunerea unor idei şi, mai ales, cu replica Rosaurei: „Haina mea e o enigmă,/ Iar eu nu sunt cum par a fi“. În plus, Galgoţiu are şi o profundă ştiinţă a integrării muzicii, luminii şi proiecţiilor video în spectacol.

Liviu Ornea – Observator Cultural, 11 februarie 2011

Spectacolul de la Odeon are o poezie anume, ruptă din arta ce accede la înălțimi autentice și publicul nu poate fi decât recunoscător că există și asemenea experimente care îl ajută să refacă, prin mijloace teatrale, drumul spre fundamentele gândirii. Sau ale visului.

Cristina Rusiecki – Cultura, 2 martie 2011

Regizorul Dragoş Galgoţiu ne invită cu ocazia fiecărui spectacol pe care îl pune în scenă la o subtilă hermeneutică a textului dramatic. Piesa jucată pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti se aseamănă cu o canava brodată cu interludii postmoderne (fractalitatea scenelor şi a discursului teatral, fina examinare a stărilor interioare de conştiinţă, accentuarea crizei existenţiale a personajelor), inserţii baroce pentru a plasa drama în contextul în care a fost creată (fragmentele muzicale care anunţă apariţia personajelor pe scenă, proiecţiile cu fragmente din tablouri celebre ale epocii baroce) şi cu un inventar simbolistic adecvat contextului baroc.

Marinela Florea – www.liternet.ro, 8 februarie2011

admin

Comments are closed.