on
de John Pielmeier, regia Marius Oltean
Doctorița Martha Livingstone: Carmen Tănase
Stareța: Virginia Rogin
Agnes: Elvira Deatcu
Regia: Marius Oltean
Scenografia: Constantin Ciubotariu
Muzica: Iosif Herțea
Traducerea: Anca Florescu și Costin Manoliu
Data premierei: 16 decembrie 2004
Durata spectacolului: 1h 15′
Durata spectacolului: 1h 15′
Extrase de presă
În lupta dintre certitudini și incertitudini, Carmen Tănase o portretizează nuanțat și pregnant pe doctorița Livingstone, personaj vulnerabil sub intimidanta carcasă de severitate și competență profesională. Alegerea interpretei lui Agnes a fost una dintre cheile spectacolului și Elvira Deatcu a fost, fără doar și poate, o inspirată opțiune: inocența, grația și delicatețea personajului său îl fac să semene mai degrabă cu un înger decât cu o torturată ființă umană. Autoritară, aparent inflexibilă, stareța Miriam își dezvăluie și ea, în interpretarea Virginiei Rogin, răni sufletești care o umanizează credibil. Asistăm în spectacolul lui Marius Oltean la trei recitaluri actoricești memorabile, care ne confirmă impresia că Agnes, aleasa lui Dumnezeu este un text dramatic ce permite unui regizor ,”sa meargă la sigur”, cu condiția să dea actorului ce-i al actorului. În cazul de față, unor excelente actrițe.
– Economistul, 20 ianuarie 2005
Rămâne la latitudinea fiecăruia ce anume va afla, după capacitatea fiecăruia de a crede sau nu în miracole. Oricum, Agnes, aleasa lui Dumnezeu este un spectacol care nu se uită ușor și, mai ales, îți oferă o bună temă de meditație.
– Național, 9 februarie 2005
Agnes, aleasa lui Dumnezeu constituie un demers teatral grav, ce pune spectatorului multe întrebări asupra condiției umane, asupra credinței și rosturilor bisericii. Un demers menit să îndemne la o meditație profundă asupra vieții.
– Cronica Română, 19 ianuarie 2005
Spectacolul este susținut în întregime de performanțele actoricești ale actrițelor Carmen Tănase, Virginia Rogin și Elvira Deatcu. Doctoriței psihiatre, în căutarea adevărului și a propriei biografii, Carmen Tănase îi conferă tensiunea stăpânită a unei forțe interioare vulcanice. Profesionista interogatoriului psihologic, de o răceala chirurgicală impecabilă, Martha își revelează vulnerabilitatea în doze infinitezimale. Actrița descoperă în trepte motivațiile interioare ale personajului, fiecare etapă generând conflicte și tulburări esențializate printr-o elegantă economie de mijloace. Refuzând din start feminitatea prin atitudine și discurs, arborând duritatea și limpezimea inteligenței, Carmen Tănase reușește un portret spectaculos prin devenirea lui. Experiența întâlnirii cu Agnes îi modifică definitiv datele interioare. Elvira Deatcu, interpreta tinerei călugărițe binecuvântate de Dumnezeu, mizează pe subtilitățile unui joc în care inocența este permanent dublată de trauma inconștientă. Puritatea și frumusețea sunt potențate de drama presimțită a minții în derivă, în încercarea disperată a anulării mizeriei. Simplitatea și grația Elvirei Deatcu emoționează profund, momentele ei de revoltă au dimensiune tragică. Ambiguitatea stărilor și polaritatea permanentă dezvăluie o concentrare perfect stăpânită a actriței. Insuficient distribuită sau prioritar pentru calitățile ei exterioare, Elvira Deatcu face demonstrația unei personalități împlinite care o recomandă pentru roluri de referință. În sfârșit, în rolul maicii superioare, Virginia Rogin elimină orice urmă de patetism din personajul care încearcă să mențină ordinea nepătată a Bisericii. Biografia ei, ocultată în numele unei credințe ce solicită integritate, va izbucni cu toate secretele familiale și va modifica în sens invers parcursul personal. Căutarea divinității implică uneori și riscul minciunii sau al unei orbiri parțiale. Virginia Rogin dezmembrează mecanismul pierderii, cu minuțiozitate și acuratețe. Puternică și impozantă, maica superioară e pandantul Marthei, scenele lor de înfruntare fiind dramatic tensionate.
– Revista Cultura, 19 – 25 ianuarie 2005
Reușita punerii în scenă a scrierii nu se putea înfăptui decât sub îndrumarea unui regizor bun cunoscător al teatrului psihologic, și acesta se dovedește a fi Marius Oltean. Regizorul nu apelează în nici un moment la efecte ieftine de imagine teatrală, conduce doar cu pricepere interpretele la dezvoltarea partiturilor, la susținerea tensiunii relațiilor. Agnes, aleasa lui Dumnezeu a beneficiat de întâlnirea cu o echipă unită în ideea de a da un spectacol captivant prin credibilitatea interpretării, un spectacol pentru actori. Scena Teatrului Odeon e transformată în sală de spectacol, decorul în cruce, inspirat imaginat de Constantin Ciubotariu, indică discret spațiile de joc, catedrala, chilia lui Agnes, biroul stareței și e dominat în centru de bancă confruntărilor, iar în cele patru părți de iarba proaspătă. Totul e simplu și elegant, degajă liniștea unei mănăstiri ce va fi tulburată de intrusa venită să desfășoare o investigație psihologică. Muzica aleasă a lui Iosif Herțea sprijină crearea atmosferei solicitate de text și regie. Evident că spectatorii rămân impresionați însă, de jocul actorilor. Carmen Tănase știe să rostească și în șoapta cuvântul, încărcându-l de o emoționantă trăire interioară. Rolul cel mai greu, cel al psihologului, care își are povestea sa dramatică, îi revine actriței. Aridă, austeră la început, Martha Livingstone e caracterizată cu mult rafinament de Carmen Tănase, în raport cu invocarea întâmplărilor din trecut ce i-au schimbat viața. Melodramaticul său destin e sugerat nuanțat și invocat subtil prin fiecare atitudine de reținere sau revoltă. Carmen Tănase realizează o creație surprinzătoare într-un rol aflat pe muchia de cuțit a posibilităților de exagerare a situațiilor melodramatice. La rândul său, Virginia Rogin impresionează prin modul remarcabil în care jonglează cu dezvăluirea celor două fețe pe care le are stareța sa. Este când copleșită de credință și smerită, când oficială, rece, dominatoare, severă, ca să-și acopere înfrângerile sentimentale. Agnes, aleasa lui Dumnezeu demonstrează că avem actori capabili de performanțe, chiar și când nu se întâlnesc cu Shakespeare sau Cehov, dar reușesc să formeze o echipă cu regizorul.
– România Liberă – Timpul liber, 20 – 26 ianuarie 2005
