on
de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu
Jupân Dumitrache: Marin Moraru
Nae Ipingescu: Gheorghe Dinică
Zița: Dorina Lazăr
Veta: Oana Pellea
Chiriac: Marcel Iureș
Rică Venturiano: Marian Râlea
Spiridon: Marius Stănescu
Regia: Mihai Măniuțiu
Decor: Arh. Octavian Neculai
Costume: Janine Fashion Design
Data premierei: 29 octombrie 1998
Comediile d-lui Caragiale, se zice, sunt triviale și imorale; tipurile sunt toate alese dintre oameni sau vicioși, sau proști; situațiile sunt adeseori scabroase; amorul e totdeauna nelegiuit; și încă aceste figuri și situații se prezintă într-un mod firesc, parcă s-ar înțelege de la sine că nu poate fi altfel; nicăieri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni.
Jupân Dumitrache, cherestegiul, caută să înțeleagă în convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este “sufragiul universal”, este pătruns de demnitatea gardei civice și primește de la Rică Venturiano deslușiri asupra suveranității poporului; iar cocoana Veta își cântă amorul “într-un moment de fericire și printr-o perlă de iubire”. Candidatul de la percepție vrea să scape de dureri după sistemul lui Mattei; Mița Baston jură pe statuia libertății din Ploiești […]. Ziaristul Nae Cațavencu și advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic și revizuirii constituționale; Dandanache își susține dreptul la deputăție prin tradiția de la “patruzșopt”, iar polițaiul Ghiță este un element principal pentru alegerea “curat constituțională”. Adevăratul om onest este simplul “Cetățean” alegător, care este totdeauna “turmentat”.
Printre aceste figuri, cu straniul lor veștmânt de aparența unei culturi superioare, se agită pornirile și pasiunile omenești, deșertăciunea, iubirea, goana după câștig și mai ales exploatarea celor mărginiți, cu ajutorul frazelor declamatorii neînțelese – unul din semnele caracteristice ale epocii noastre.
“Ce lume, ce lume!” zice prefectul Tipătescu, și așa zicem și noi când prindem de veste că este în adevăr o parte a lumii reale ce ni se desfășura astfel înaintea ochilor.”
Jupân Dumitrache, cherestegiul, caută să înțeleagă în convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este “sufragiul universal”, este pătruns de demnitatea gardei civice și primește de la Rică Venturiano deslușiri asupra suveranității poporului; iar cocoana Veta își cântă amorul “într-un moment de fericire și printr-o perlă de iubire”. Candidatul de la percepție vrea să scape de dureri după sistemul lui Mattei; Mița Baston jură pe statuia libertății din Ploiești […]. Ziaristul Nae Cațavencu și advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic și revizuirii constituționale; Dandanache își susține dreptul la deputăție prin tradiția de la “patruzșopt”, iar polițaiul Ghiță este un element principal pentru alegerea “curat constituțională”. Adevăratul om onest este simplul “Cetățean” alegător, care este totdeauna “turmentat”.
Printre aceste figuri, cu straniul lor veștmânt de aparența unei culturi superioare, se agită pornirile și pasiunile omenești, deșertăciunea, iubirea, goana după câștig și mai ales exploatarea celor mărginiți, cu ajutorul frazelor declamatorii neînțelese – unul din semnele caracteristice ale epocii noastre.
“Ce lume, ce lume!” zice prefectul Tipătescu, și așa zicem și noi când prindem de veste că este în adevăr o parte a lumii reale ce ni se desfășura astfel înaintea ochilor.”
Extrase de presă
“Caragiale a fost un demon al veseliei”, observă Paul Zarifopol, și aceasta este cheia în care Mihai Măniuțiu a construit un spectacol de un comic debordant, cu contururi marcate puternic până la grotesc, un comic fără pauză de respirație, fără tihnă și fără iertare.
– Adevărul
Ceea ce este uluitor în spectacolul lui Mihai Măniuțiu este faptul că actorii de pe scenă reușesc să nu izbucnească în râs. Cât despre public – e clar că rămâne pe scaune cu eforturi supraomenești. Căci Mihai Măniuțiu exploatează valențele comicului caragialean cu migala unui miniaturist chinez. Noaptea furtunoasă este presărată cu gaguri criminale, dar și cu subtilități de mare rafinament, bine asortate cu valoarea unei echipe de actori monstruos de bună. Exersându-și harul regizoral cu precădere în tonalități tragice, Măniuțiu vădește, de data aceasta, un viguros simț al umorului, o imagine jucaușă și o prospețime a privirii demnă de invidie.
– Național
