Graffiti.Drimz

Published by admin on 16/07/2023

de Alina Nelega, regia Alina Nelega

Coproducţie Fundaţia Universal Artists Unforgettable şi Teatrul Odeon

Distribuția
Turnee și festivaluri

Distribuția

Bunica, Dori, Mama fetei care fuge: Cătălina Mustaţă
Tatăl lui Sorin: Florin Zamfirescu
Sorin: Liviu Chiţu (Student UNATC an III)
Cipri: Silviu Mircescu (Student UNATC an II)
Tibs: Răzvan Alexe (Student UNATC an III)
Alin: Sorin Șaguna (Student UNATC an III)
Cristina: Miriam Rizea (Student UNATC an III)
Fatacarefuge: Aida Avieriței (Student UNATC an III)
Copii de cartier: Horia Butnaru, Eduard Haris, Silvana Negruțiu, Smaranda Pasnicu, Horea Suciu (Studenți UNATC an III)

Regia: Alina Nelega
Scenografia: Arh. Gabriela Albu
Graphic Design: Alexandra Albu
Muzica originală: Horia Butnaru & Horia Alexe
Dans: Silviu Mircescu

Turnee și festivaluri

Festivalul Dramaturgiei Românești, Timișoara, 10 mai 2011

Data premierei: 21 octombrie 2010
Durata spectacolului: 1h 30′

Fotografii Cristian Radu Nema

graffiti.drimz e o poveste de cartier, compusă din destinele intersectate ale unor adolescenți, pe canavaua tragediei unei familii care se destramă pentru că nu poate ține piept realității. Cele treisprezece scene ale piesei se petrec într-o vineri noaptea, când un băiat încearcă să atragă atenția unei fete, desenând un graffiti pe un perete de școală. O mama alcoolică, o văduvă care ține un restaurant, un tată ratat și o bunică bolnavă de Alzheimer participă la acțiunea care, asemenea pozelor dintr-un album, se derulează pe secvențe culminând într-o crimă involuntară. Într-o lume dură, lipsită de compasiune, zece personaje vorbesc despre prietenie, dragoste și vise, neîmpliniri și ratări, cu inserturi de free-style, hip-hop și break dance, pe muzică originală.

Alina Nelega

Extrase de presă

Poveştile pe care Alina Nelega le aduce laolaltă, cu talent deopotrivă de dramaturg şi de regizor, au poezie şi au şi justificare pe scenă. Şi asta, poate, în primul rând pentru că distribuţia este formată aproape în exclusivitate din studenţi care se simt bine în mediul pe care li-l propune textul. Cu o scenografie extrem de simplă, care-i aparţine Gabrielei Albu, câteva panouri care se mişcă dintr-o parte într-alta şi delimitează spaţii fictive, jucând şi rol de pereţi pentru graffiti, montarea Alinei Nelega are ritm, are duioşie şi are şi umor, absolut esenţial într-o lume gri, gri, gri de tot…

Monica Andronescu – www.yorick.ro, 25 octombrie 2010

www.nonstop.ro, Amalia respiră adânc, graffiti.drimz sunt file în cronica tranziţiei româneşti a ultimelor două decenii pe care Alina Nelega o scrie cu textele sale dramatice. Cu detaşare, lucid, fără să comenteze, autoarea ne pune în faţa unei realităţi pe care o recunoaştem în jur, dar o cosmetizăm în vieţile noastre civile, refuzând evidenţa urii, a imoralităţii în care trăieşte o societate întreagă. Spectator tânăr îţi recunoşti generaţia în entuziasmul şi energia tinerilor actori, în muzica şi limbajul direct al scenei. Adult, îţi promiţi la ieşirea din sală să reflectezi mai atent la diferenţa de o literă dintre idealurile ce despart două generaţii: dreams şi drimz.

Oana Cristea Grigorescu – Observator cultural, decembrie 2010

E un spectacol de văzut fie ca aveţi 17 ani fie că aveţi 47. Poate perspectivele vor fi diferite, dar cert este că Alina Nelega a creat aici o piesă bine închegată, cu substanţă, amuzantă şi, în primul rând, foarte vie şi actuală.

Cristina Foarfă – www.metropotam.ro, 05 Noiembrie 2010

Piesa e una din categoria “felie de viaţă”, oprindu-se asupra unui anume moment, cu grad mare de semnificaţie, din existenţa “personajelor”, la care, însă, aceasta nu se rezumă. Un stop-cadru pe traseul evoluţiei de la copilărie la altceva, încadrament marcat şi de alternarea spaţiilor, de interior şi exterior, prin panouri pe rotile, spaţii la fel de bidimensionale ca şi desenele de graffiti.
Se cîntă, se dansează, corul şi intervenţiile de grup pe ritm de hip-hop au o funcţie dramaturgică accentuată şi aproximează moduri alternative de a vedea textul nou în scenă. Dar aş zice că inovaţia formală în montare contează prea puţin aici. Povestea şi vocile ei sînt, în mod sigur, mai importante.

Iulia Popovici – Observator cultural, decembrie 2010