de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu
Distribuția
Regele Edward IV: Şerban Ionescu
Richard, Duce de Gloucester, viitorul Rege Richard III: Marcel Iureş
George, Duce de Clarence: Florin Zamfirescu
Ducele de Buckingham: Radu Amzulescu
Lord Hastings: Virgil Andriescu
Lord Stanley: Mircea N. Creţu
Contele Rivers: Florin Dobrovici
Lord Grey: Mugur Arvunescu
Sir Robert Brackenbury: Dan Bădărău
Primarul Londeri: Mircea Constantinescu
John Morton, Episcop de Ely: Nicolae Ivănescu
Sir Richard Ratcliff: Marian Ghenea
Sir William Catesby: Gelu Niţu
Sir James Tyrrel: Constantin Cojocaru
Lord Lovel: Ionel Mihăilescu
Un mesager: Laurenţiu Lazăr
Cetățeni: Nicolae Urs, Radu Panamarenco
Dublul: Marius Stănescu
Lady Ann, văduva lui Edward, Prinț de Wales: Camelia Maxim
Elizabeth, Soția Regelui Edward IV: Oana Ștefănescu
Margaret, văduva Regelui Henry VI: Irina Mazanitis
Ducesa de York: Virginia Rogin
Gărzile: Mircea Gheorghiu, Dragoș Stemate, Andrei Duban, Felix Totolici, Daniel Badale, Adrian Ancuța, Radu Băițan, Mihai Danu, Bogdan Voicu, Carol Becher, Tudor Smoleanu, Dan Iacob
Regia: Mihai Măniuțiu
Costume: Doina Levintza
Decor: Constantin Ciubotariu
Coregrafia: Sergiu Anghel
Premii
Premiul Uniter pentru Cel mai bun spectacol, 1994
Nominalizari la Premiul Uniter pentru cel mai bun actor (Marcel Iureș), Cea mai bună regie (Mihai Măniuțiu) și Cea mai bună scenografie (Doina Levintza)
Galerie foto
Data premierei: 28 februarie 1993
E de ajuns ca unii ori alții din cei care vin în contact cu Richard să consimtă – într-un moment de teamă, de neatenție, de buimăceală – să fie pătrunși, oricât de puțin, de acesta, spre a nu se mai putea împiedica, după aceea, să coboare, să cadă în ei înșiși, să se înnămolească în propriul lor întuneric și să atingă planul ultim al autodistrugerii.
Mihai Mănuțiu
Extrase de presă
Acum zece ani, în acea seară de februarie de la “Odeon” (inițiativa de a-l chema pe Măniuțiu să facă Richard-ul i-a aparținut lui Alexandru Dabija!), am trăit cea mai deplină, mai adâncă, mai răvășitoare experiență din toată "cariera" mea de spectator. Probabil că multe au concurat la acea emoție – contextul politic al premierei, starea sufletului social de atunci, începutul sfârșitului (cu toate că eram încă departe de exasperarea de astăzi), frenezia comunicării, nu știu, însă a fost o concentrare, o tensiune, o măreție artistică pe milimetru aproape devastatoare. Astfel de emoții nu se povestesc.