Mă întorc de departe (2003) este scrisă ca o partitură muzicală, cu preludiu, improvizaţii, prima, a doua şi a treia mişcare. Autoarea indică, de altminteri, că dacă există un pian pe scenă, acesta ar trebui să fie transparent. Construcţia piesei este foarte particulară, explodată, fâşiile de voci îşi răspund, cântecele se cântă, dialogurile sunt tulburate de monoloage interioare, vecinii îşi schimbă punctele de vedere... Un întreg univers de voci pentru a căuta să facă vizibil invizibilul.
Extrase de presă
Theo Herghelegiu creează o lume stranie şi ludică, în care despăţtirea este “cântată“ pe mai multe voci. Un cor al vrăjitoarelor bârfitoare, care se mişcă lasciv şi se insinuează în viaţa de familie, este fundalul zvonisticii de care intimitatea nu poate scăpa. Cele patru graţii de mahala glamour întorc pe toate feţele povestea lui Camille (interpretată cu rigoare şi fără patetism de Ana Maria Moldovan). În Mă întorc de departe există o unitate de joc a echipei de actori, importantă pentru muzicalitatea spectacolului. În câte poveşti fugim când tot ce trăim ne dă afară din casă?
- Șapte seri
Fire intuitivă, regizoarea s-a pus în locul celor chinuiţi de întrebări şi a încercat a motiva (în caietul-program al spectacolului) alegerea unui astfel de text şi săvârşirea acestei “năzbâtii artistice” consumabile. Fermecată de povestea eroinei Camille şi de secretul ei (dezvăluit de-abia la final), dar şi de inserţiile shakespeariene (ca voci ale “unei instanţe subtile, ce sălăşluieşte în fiecare dintre noi”), lui Theo Herghelegiu i-a revenit clasica misiune de a face invizibilul – vizibil.
- Yorick