Extrase de presă
La țigănci este un spectacol fastuos, de o teatralitate luxuriantă și artificioasa, tehnic și rece. Pentru Alexander Hausvater nuvela lui Mircea Eliade este pretext de desfășurări ideatice și imagistice despre țigan ca singura punte naturală între Occident și Orient. Apropierea de viață gitană este o posibilitate pentru lumea modernă și desacralizată de a accede la ritual, la rădăcini, la conștiința mitologică. Povestirea profesorului Gavrilescu devine, în cutia cu miracole care este teatrul, un drum inițiatic deopotrivă pentru actori și spectatori. O întâlnire prin care suntem invitați să exorcizăm răul din noi, odată cu eroul.
În La ţigănci acțiunea și personajele devin fragmente care își caută întregul – personajul principal este jucat de cinci actori, nu se imită un om ci se recompune un sens și o existență din fragmente de personalitate. Fragmentul existenței însă trebuie luat ca un dat, chiar dacă o anumită nostalgie a vechilor modele persistă: ce bine era când lumea era în alb și negru; nu mai suntem așa – suntem o lume de cioburi, în care cel mai tragic lucru e sa privești neputincios tragedia.