de Heiner Müller, regia Dragoș Galgoțiu

Distribuția

Hamlet: Marius Stănescu
Gertrude: Oana Ştefănescu
Ophelia: Antoaneta Zaharia
Polonius: Ionel Mihăilescu
Horatio: Traian Vlaș
Claudius: Gelu Niţu
Laertes: Ionuţ Kivu
Stafia regelui: Tiberiu Almosnino
Osric: Mugur Arvunescu
Rosenkrantz: Gabriel Pintilei
Guildenstern: Paula Niculiţă
Gropar: Marian Ghenea
Gropar: Laurenţiu Lazăr
Martori: Bogdan Alexandru, Claudiu Buldan, Marius Andrei Dobrin, Răzvan Pop
Muzicanți: Young Brass Quintet: Marius Hoghi, Paul Aniculăesei, Cristian Costache, Bogdan Octavian, Marius Suciu

Un spectacol de: Dragoş Galgoţiu
Decorul: Andrei Both
Costumele: Doina Levintza
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Traducerea: Adriana Popescu

Turnee și festivaluri

Festivalul Internațional de Teatru, Sibiu, 30 Mai 2009
Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk (Polonia), 5 și 6 august 2008
Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 16 noiembrie 2007
Festivalul Național de Teatru, București, 6 noiembrie 2007

Premii

RĂZVAN MAZILU – Premiul special al juriului pentru coregrafie, Festivalul Național de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2007
ANDREI BOTH și DOINA LEVINTZA – Premiul pentru scenografie, Festivalul Național de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2007
MARIUS STĂNESCU - Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, 2007

Galerie foto

Fotografii de Mihaela Marin

Data premierei: 24 septembrie 2006
Durata spectacolului: 1 h 30'

Spectacol cu supratitrare în limba engleză

 

Extrase de presă

Dați-mi voie să încep abrupt. Mi-a plăcut. Mult. Cred că am văzut cel mai important și frumos spectacol care se joacă acum în București. Cel mai unitar și curajos din punct de vedere estetic, un spectacol în care limbajul teatral este asumat fără rest și fără nici o concesie, în care forma naște conținut și înțeles. Este un alt fel de teatru decât se vede îndeobște la noi.
Hamletmachine este un text scurt care repovesteşte şi reinterpretează tragedia shakespeariană, nu actualizând-o, în nici un caz, ci prelungind-o și demonstrându-i implicit actualitatea. Este un text violent și apăsat politic, foarte interesant la lectură, care lasă câmp deschis ideii regizorale. Idee pe care Dragoș Galgoțiu a avut-o. Plecând de la textul pe care l-a păstrat aproape integral, a construit o bijuterie de spectacol expresionist, încărcat de imagini de o plasticitate tulburătoare a construcției, a gestului și a expresiei corporale, o suită de tablouri rafinate în care actorii evoluează - la modul cel mai propriu: nu joacă, evoluează - într-un decor fastuos, în costume opulente, într-o lumină întunecată, pe un fond muzical eclectic, mergând de la Bach la arii de café-concert de anii '30 și muzică de circ.
Marea reușită a lui Galgoțiu este că a construit un spectacol limpede, în care ideile textului sunt expuse în primul rând de limbajul teatral, în special de gest și de imaginea ajutată de muzică și lumină (ambele, semnate tot Dragoș Galgoțiu), abia apoi - sau deloc - de cuvânt.
Decorul lui Andrei Both are și el un rol foarte important. Zidul din dale neregulate al castelului străjuiește scena în partea stângă și se prelungește zdrențuit în fundal. Tablourile sunt delimitate de un dangăt de clopot a cărui limbă terminată cu o sferă uriașă, de culoare arămiu închis, apropiată de a zidului, pendulează aproape sinistru în partea din față a scenei. Printr-o fantă a zidului iese, în final, când Ofelia vorbește despre cuțite de măcelar, o lamă uriașă de cuțit dintr-un plastic translucid. Foarte interesant e construit catafalcul Ofeliei, pe rotile, luminat de jos de neoane albastre, catafalc pe care actrița stă în capul oaselor, aplecându-se spasmodic la fiecare pas. Decor, costume, lumină, chiar și machiajul uneori, toate au nuanțe de verzui cadaveric și, uneori, de roșu, rar albastru, în spectacolul acesta în care moartea e atât de prezentă.
O melancolie adâncă, irepresibilă, o amară singurătate acceptată, iscată de lucida contemplare a istoriei; fragilitate, neputință, chin, repulsie. Asta exprimă personajul lui Marius Stănescu. Îmbrăcat într-un costum negru de epocă foarte simplu, cu pieptul aproape gol, în prima parte, într-un costum crem de pânză în partea a doua, cu părul vopsit (special pentru acest spectacol) într-un incert galben spectral, actorul trece pe nesimțite, cu eleganță, de la ironia fină la clocotul violent, apoi la resemnarea din final. Marius Stănescu are un talent uriaș, vizibil și în lungul monolog pe care îl spune fără greș, cu o dicție de invidiat și cu o frazare inteligentă, cultivată, așa cum, vai!, se aude tot mai rar pe scenele noastre.
Ce bucurie că se mai face și așa ceva în București! Da, nu e pentru toată lumea. Dar e Poezie și e Teatru. Și e, cu siguranță, un spectacol de văzut neapărat. Și de premiat.
Liviu Ornea - Teatrul Azi nr. 12, decembrie 2006
 
Cea mai jucată, conform statisticilor, dintre lucrările lui Müller este, cum sugerează și titlul, o glosă pe marginea capodoperei shakespeariene, o glosă înfăptuită din perspectiva unui intelectual ce asistă la începutul sfârșitului unei societăți: societatea socialistă est-germană. Textul, ce comprimă și recombină original situațiile piesei-mamă, e extrem de scurt, nu are "acțiune" efectivă și, practic, nici "replicanți", singurii care vorbesc fiind Hamlet și Ofelia; Galgoțiu a avut o bună intuiție tratând materialul în chip de scenariu al unui spectacol dramatic-coregrafic-pantomimic-muzical și încercând, astfel, să comunice "empatic" spectatorului ideile scriitorului.
Alice Georgescu - Ziarul Financiar, 19 ianuarie 2007