de Daniel Call, un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc

Distribuția

Sonni Esser: Ioana Flora
Sigi Esser, soţul lui Sonni: Ioan Batinaş
Friedo Esser, fratele lui Sigi: Marius Damian
Frieda Esser, soţia lui Friedo: Antoaneta Zaharia

Un spectacol de: Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Traducerea: Victor Scoradeț

Galerie foto

Fotografii Octavian Tibăr

Data premierei: 5 noiembrie 2011
Durata spectacolului: 2 h

Sigi şi Sonni se instalează la ţară. Chimistul visător şi agila proprietară de boutique îşi împlinesc astfel visul unei vieţi idilice. Doar că aleg să se mute în vecinătatea imediată a fratelui lui Sigi, Friedo, muncitor, şi a soţiei acestuia, Frieda, casnică şi mamă a cinci copii. În acest moment are loc o ciocnire între două lumi incompatibile. Frieda şi Friedo, doi oameni mai din topor, îi şochează pe intelectualii de la oraş cu stilul lor de viaţă, iar pentru că Frieda tocmai urmează la Şcoala Populară un curs de istorie a celui de-al treilea Reich, cele de mai sus se servesc asezonate cu observaţii semidocte. Până când se ajunge la inevitabila escaladare a conflictului: cele două femei poartă Războiul Total prin grădinile din faţa şi din spatele caselor.

Spectacolul este realizat în parteneriat cu ArCuB – Centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucureşti

Extrase de presă

"Despre lipsa de legături, despre lipsa de comunicare reală şi despre alte lipsuri vorbeşte convingător spectacolul „Grădinile groazei”, montat recent la Teatrul Odeon de Alexandra Penciuc şi Mariana Cămărăşan, după o piesă a dramaturgului german Daniel Call, tradusă de Victor Scoradeţ. Mizând în primul rând pe cei patru actori, care îşi fac datoria cu asupra de măsură, şi în al doilea rând pe o folosire inteligentă şi dinamică a spaţiului scenic, montarea este bogată în nuanţe şi are destule calităţi ca să se califice pentru zona spectacolelor bune care se joacă acum în Bucureşti."
Dana Ionescu - Yorick, 16 ianuarie 2012
 
“Din punctul meu de vedere, rolul-cheie, cel mai greu şi cel maicomplex, a fost cel al intelectualei, jucat absolut remarcabil de Ioana Flora, o actriţă ale cărei calităţi au fost puse în valoare de această dată mai bine decât în alte spectacole. Ioana Flora a alternat stările, a schimbat registrele cu o naturaleţe şi o viteză ameţitoare, a fost când drăgălaşă, când distantă, când înţelegătoare,când opacă, într-un carusel al stărilor pe care l-a stăpânit ca o adevărată...maestră.
Cuplul de oameni simpli, kitchomanii, este jucat şi el absolut uluitor de Antoaneta Zaharia şi de Marius Damian, care se revarsă, fiecare, în ticurile şi clişeele lumii mahalalei, aşa cum este ea pretutindeni, în orice caz la noi. Aici Victor Scoradeţ a ştiut să redea echivalenţele de limbaj şi de comportament între mahalagiii lor şi mahalagiii noştri. În fine, fratele evoluat, chimistul, este interpretat cu multă acribie de Ioan Batinaş, el trebuind să încerce să păstreze dreapta măsură şi să justifice toate erorile de gust şi de purtare ale celorlalţi cu scuza că ei n-au învăţat, dar totuşi le sunt rude. Rar am văzut o trupă de actori mai bine sudată, mai naturală în spectacol decât aceasta, de parcă fiecare ar fi fost de când lumea: Sonni Esser (tânăra doamnă), Sigi Esser (chimistul),Friedo Esser (electricianul frate), Frieda Esser (tânăra ţoapă făcătoare de copii).”
Nicolae Prelipceanu - Teatrul azi, nr.1-2/2012