• ro
  • en
De ce fierbe copilul în mămăligă

după Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim

Distribuția

Copila: Antoaneta Zaharia
Mama: Adriana Trandafir
Tat'su: Ionel Mihăilescu
Sor'sa: Ada Milea
Mătușa Ret:  Oana Ştefănescu
Amantul, producătorul, copilul Eric: Pavel Bartoş
Arlechinul, mortișorul, Frau Hitz: Gabriel Pintilei

2 circari: Dan Iosif și Marius Manea + Victor Cociorbă (tot un fel de circar)

Dramatizarea și regia: Radu Afrim
Scenografia: Alina Herescu
Songuri: Ada Milea

Premii

Marele premiu la Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ, 2003
Antoaneta Zaharia - premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin, Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț, 2003
Radu Afrim - Premiul pentru regie, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2003
Alina Herescu - Premiul pentru scenografie, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2003
Adriana Trandafir - Premiul pentru cea mai bună actriță, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2003,
Antoaneta Zaharia - Premiul special al juriului, festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov, 2003
Adriana Trandafir - Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, 2004 Antoaneta Zaharia - Nominalizare la premiul UNITER pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal, 2004

Galerie foto

Data premierei: 23 aprilie 2003


O poveste seducătoare despre o familie de circari a căror viaţă este mereu pe drum.
Spectacolul surprinde viața acestei familii prin ochii unui copil a cărui existență devine și ea un imens circ, pe pământ și în cer, o călătorie cu îngeri păzitori și amenințări înspăimântătoare.
Este povestea unei fetițe care trăiește cu frica permanentă că mama ei - femeia cu “părul de oțel” care atârnă de păr din cupola circului - ar putea muri. Teama îi este alungată de poveștile surorii sale despre “copilul care fierbe în mămăligă”.
Regizorul reușește să capteze esența romanului, inflexiunile lirice și filosofice, fluxul narativ discontinuu. Momentele de tensiune dramatică nu sunt ostentative sau patetice, ci au profunzime și forță. Transpunerea scenică este vie, dinamică și în același timp emoționantă.
Muzica spectacolului nu este adaosul menit să facă proza suportabilă sau atractivă, este un element decisiv în articularea mesajului. Compozițiile Adei Milea nu sunt nici armonioase, nici simpatice, ele transpun într-un alt registru suspinele copilului care fierbe în mămăligă. Antoaneta Zaharia a găsit trăsătura de unire între adult și copil – spaima: lumea în care trăiește e groaznică, dar frica de a o pierde e mai teribilă. Adriana Trandafir, Ionel Mihăilescu, Oana Ștefănescu, Gabriel Pintilei și Pavel Bartoș își construiesc personajele nuanțând tușele groase ale circului cu plasa de motivații oferite de arta dramatică.
În acest spectacol umorul, ludicul exploziv sunt la ele acasă.
Așadar, de ce fierbe copilul în mămăligă? Fiindcă nouă ne e frică. Groaza ca motor al visului, s-ar putea numi ceea ce a citit Afrim în poemul Aglajei Veteranyi.

 

Extrase de presă

Din decorul “creat” din lumină, și costumele extrem de elaborate, în tonuri violente, punându-se reciproc în valoare, din multă muzică bună–asprimea cu volute moi și supra-hiper-realismul stilului Ada Milea lipindu-se perfect pe “carnea” textului și din frenezie, și simpatie, și durere, și joacă, și haz, și disperare, și dragoste, din toate acestea, bine amestecate, sub ochii noștri se alcătuiește, viețuiește și se stinge (vremelnic…) în întuneric această lume exotică și atât de familiară.
Pasiunea, inteligența, sinceritatea și buna credință cu care a fost lucrat spectacolul „trec rampa” cu atâta vigoare încât te conving și te cuceresc.
Alice Georgescu - Ziarul de duminică
 
Cuvântul, imaginea și muzica sunt atât de atent și de subtil concertate de regie și atât de bine susținute actoricește, încât totul funcționează ca un ansamblu coerent. Un spectacol ce semnalează maturizarea rapidă a unui talent regizoral de excepție. Un spectacol frumos și straniu, vesel și trist, cu o actriță de zile mari, Antoaneta Zaharia.
Victor Scoradeț - Cotidianul
 
Prima dovadă de curaj a regizorului a fost alegerea unui roman foarte dificil de dramatizat, cu o structură de monolog și textură pronunțat poetică. Formula de spectacol imaginată de el este a doua dovadă de risc asumat conștient–un musical ce înșiră ca mărgelele pe ață cântecele compuse de Ada Milea, actriță, compozitoare și interpretă, ale cărei creații precedente sunt înrudite în spirit cu poemele în proză ale scriitoarei. Nu în ultimul rând, regizorul nu se teme de patetism, pe care și-l asumă ca parte integrantă din poetica sa de scenă, rezultatul fiind emoție sută la sută.
Cristina Modreanu - Adevărul Literar și Artistic
 
Afrim se joacă minunat cu convențiile, răstoarnă piste, improvizează perspective. Montarea sa face cu ochiul înspre cinematograf–de la melodramă la western și la cine-verite, într-o „goană după aur” (teatral) frenetică și exactă. Iar aurul (frumusețea și tristețea Lumii, cele două fețe ale aceluiași bănuț) strălucește din plin...
Alex Leo Șerban - Ziarul de duminică
 
Poetul Radu Afrim caută în scenă metode de decodare din panoplia unui impresionism postmodern extrem și rafinat cultivat. În spiritul Aglajei Veteranyi, regizorul obligă spectatorul să respire vreo două ceasuri, plin de voie bună ruptă atroce de excepționale contrapuncturi tragice. Groaza ca motor al visului, s-ar putea numi ceea ce Afrim a citit complet motivat, în poemul Aglajei Veteranyi. Groaza care te face să râzi, să te joci ca s-o uiți. Groaza care te face să povestești, să treci în universuri paralele, de structură onirică.
Doru Mareș - Observatorul Cultural