de Hanoch Levin, regia Radu Afrim
Cum mi-am întâlnit soțul
Soția: Virginia Rogin
Ușor ca fulgul
Visătorul: Călin Stanciu jr.
Domolul: Istvan Teglas
Tipesa: Nicoleta Lefter
Magicianul
Soțul: Gabriel Spahiu
Magicianul: Ionel Mihăilescu
Soția: Dorina Lazăr
Asistenta magicianului: Nicoleta Lefter
Geneza
Povestitorul: Nicoleta Lefter
Clowni: Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.
Potustria
D-na Potustria: Virginia Rogin
D-na Marcus: Antoaneta Zaharia
Elevii: Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.
Călătorie organizată
Turista: Dorina Lazăr
Șeful de Stat Major al armatei chineze
Femeia: Rodica Mandache
Chinezii: Antoaneta Zaharia, Nicoleta Lefter, Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.
Soțul care se micșorează
În fața ușii
El: Pavel Bartoş
Ea: Antoaneta Zaharia
Lăptarul: Gabriel Spahiu
Vecinul: Călin Stanciu jr.
Hot Dog
Clientul: Pavel Bartoş
Vânzătoarea: Liana Mărgineanu
Dezbatere existențială
Ochi-Nevricoși: Ionel Mihăilescu
Strânge-Buci: Gabriel Spahiu
Hipertensiva: Rodica Mandache
Intermezzo
Cu: Dorina Lazăr, Virginia Rogin, Antoaneta Zaharia, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Nicoleta Lefter, Istvan Teglas, Călin Stanciu Jr.
Dac-aș fi tu
Exaltatul: Pavel Bartoş
Soțul: Ionel Mihăilescu
Ardeleanca: Antoaneta Zaharia
Soacra: Liana Mărgineanu
Colindătorul: Călin Stanciu jr.
Capra: Istvan Teglas
Vecini: Virginia Rogin, Gabriel Spahiu, Nicoleta Lefter
Marea angoasă
El: Ionel Mihăilescu
Ea: Dorina Lazăr
După 30 de ani
El: Ionel Mihăilescu
Ea: Dorina Lazăr
Vecinul: Călin Stanciu jr.
Pălăria care se transformă-n sacoșă
Prostituata inocentă: Nicoleta Lefter
Prostituata versată: Liana Mărgineanu
Trecătorul: Istvan Teglas
Acordeonistul: Călin Stanciu jr.
Câtă speranță la final
Regia: Radu Afrim
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Muzica: Vlaicu Golcea (soundtracks)
Coregrafia: Istvan Teglas
Video: Laura Iancu
Traducerea: Doru Mareș
Durata spectacolului: 2h 30′
Fotografii de George Dăscălescu
Şi câţi ştiu că atunci când speră o fac pe propria răspundere?
Şi mai ales câţi ştiu gestiona decepţia provocată de ceea ce patetic numim “năruirea speranţelor”?
Oamenii din cele 20 de texte scurte pe care le-am ales nu cer mult. Unul speră să-şi găsească un tovarăş care să-l însoţească în fabuloasa călătorie pe trecerea de pietoni, altul speră să-şi vadă nevasta în lada neagră plină de diamante înşelătoare a magicianului, o actriţă speră să înveţe un cântec până la capăt fără să falseze sau să danseze bossa nova “cu toate mişcările“, altul speră cu toată fiinţa să primească o pălărie blue care provine din capătul Australiei, o profesoară de geografie speră să convingă lumea că pământul e plat şi chiar reuşeşte, un visător speră ca vânzătoarea de hot dog să se transforme în Caroline de Monaco, un exaltat speră să intre în pielea unui bărbat doar pentru a atinge sânii soţiei acestuia, o femeie “vrea o schimbare/ viaţa mea e o ratare”, un bărbat speră să îşi recupereze portmoneul uitat la o fostă iubită în urmă cu câteva decenii.
Şi-apoi câtă speranţă a intrat (şi a ieşit) cândva pe uşile din decorul nostru… uşi luate de la case demolate. La asta v-aş ruga să vă gândiţi când nu se vorbeşte în scenă…
Extrase de presă
Visceral și dureros ca un testament, Câtă speranță reunește 20 de scheciuri aparținând lui Hanoch Levin, scheciuri care vorbesc într-un limbaj absurd, grotesc, adeseori trivial, despre personaje ratate și universuri în disoluție.
Regizorul a construit acest spectacol dintr-o poziție care îi dă voie întotdeauna să întoarcă pe dos teatrul – cea de orchestrator multipremiat. Este un unghi din care își permite să riște. Apoi, Afrim mai are la îndemână un lucru deloc de neglijat: curajul său. Cu un text adaptat și care sună foarte bine pe românește, Radu Afrim aruncă publicul în mai multe universuri paralele. Jocul fanteziei sale este total. Personajele vorbesc colorat, se îmbracă țipător, comunică cifrat, înțelegându-se perfect și își creează propriile momente de glorie, din care ies mai mereu cu demnitatea netăiată.
Lumea în care toți aceștia își trăiesc „20 de tripuri deep” e delimitată de uși și chei, de imagini cu pești zburători ca în Arizona Dreaming, de obiecte imaginare și flori lipite pe geamuri, de linii trasate cu creta și de sticle de lapte. Fiecare își vede de povestea lui, trăgând după el nebuniile și speranțele sale.
Lume, lume, du-te la teatru! O sa vezi clovni, magicieni, tipese, canguri, profesoare, țărănci, balerine trecute de orice vârstă, chinezi, pe Nana Mouskouri, lăptari, cântăreți și pe Rodica Mandache în rolul Rodicăi Mandache. Dar nu-i așa de simplu: toți sunt trecuți prin retina magică a lui Afrim, pe care îl rog să nu se joace niciodată cu obsesiile lui acasă la el.
Totul se întâmplă (de fapt, Nimicul se întâmplă) într-un spațiu al vecinătății. La limită, toți protagoniștii sunt vecini de existență, de supraviețuire într-o curte interioară încăpătoare cât Grădina Raiului. Hanoch Levin ne propune un univers dramaturgic cu totul special, teme aparent casnice, relații interumane fracturate, un amalgam de ironie și cinism. Spectacolul are un umor tăios, aseptic, foarte british dar și ionescian, într-o excelentă traducere a textului semnată de Doru Mareș.
