de Hanoch Levin, regia Radu Afrim

Distribuția

Cum mi-am întâlnit soțul

Soția: Virginia Rogin

Ușor ca fulgul

Visătorul: Călin Stanciu jr.
Domolul: Istvan Teglas
Tipesa: Nicoleta Lefter

Magicianul

Soțul: Gabriel Spahiu
Magicianul: Ionel Mihăilescu
Soția: Dorina Lazăr
Asistenta magicianului: Nicoleta Lefter

Geneza

Povestitorul: Nicoleta Lefter
Clowni: Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.

Potustria

D-na Potustria: Virginia Rogin
D-na Marcus: Antoaneta Zaharia
Elevii: Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.

Călătorie organizată

Turista: Dorina Lazăr

Șeful de Stat Major al armatei chineze

Femeia: Rodica Mandache
Chinezii: Antoaneta Zaharia, Nicoleta Lefter, Istvan Teglas, Călin Stanciu jr.

Soțul care se micșorează

Ea: Antoaneta Zaharia

În fața ușii

El: Pavel Bartoş
Ea: Antoaneta Zaharia
Lăptarul: Gabriel Spahiu
Vecinul: Călin Stanciu jr.

Hot Dog

Clientul: Pavel Bartoş
Vânzătoarea: Liana Mărgineanu

Dezbatere existențială

Ochi-Nevricoși: Ionel Mihăilescu
Strânge-Buci: Gabriel Spahiu
Hipertensiva: Rodica Mandache

Intermezzo

Cu: Dorina Lazăr, Virginia Rogin, Antoaneta Zaharia, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Nicoleta Lefter, Istvan Teglas, Călin Stanciu Jr.

Dac-aș fi tu

Exaltatul: Pavel Bartoş
Soțul: Ionel Mihăilescu
Ardeleanca: Antoaneta Zaharia
Soacra: Liana Mărgineanu
Colindătorul: Călin Stanciu jr.
Capra: Istvan Teglas
Vecini: Virginia Rogin, Gabriel Spahiu, Nicoleta Lefter

Marea angoasă

El: Ionel Mihăilescu
Ea: Dorina Lazăr

După 30 de ani

El: Ionel Mihăilescu
Ea: Dorina Lazăr
Vecinul: Călin Stanciu jr.

Pălăria care se transformă-n sacoșă

Prostituata inocentă: Nicoleta Lefter
Prostituata versată: Liana Mărgineanu
Trecătorul: Istvan Teglas
Acordeonistul: Călin Stanciu jr.

Câtă speranță la final

 

Regia: Radu Afrim
Scenografia: Iuliana Vîlsan
Muzica: Vlaicu Golcea (soundtracks)
Coregrafia: Istvan Teglas
Video: Laura Iancu
Traducerea: Doru Mareș

Galerie foto

Fotografii de George Dăscălescu

Data premierei: 13 februarie 2010
Durata spectacolului: 2h 30'

Câţi oameni se trezesc dimineaţa cu speranta că?
Şi câţi ştiu că atunci când speră o fac pe propria răspundere?
Şi mai ales câţi ştiu gestiona decepţia provocată de ceea ce patetic numim “năruirea speranţelor”?
Oamenii din cele 20 de texte scurte pe care le-am ales nu cer mult. Unul speră să-şi găsească un tovarăş care să-l însoţească în fabuloasa călătorie pe trecerea de pietoni, altul speră să-şi vadă nevasta în lada neagră plină de diamante înşelătoare a magicianului, o actriţă speră să înveţe un cântec până la capăt fără să falseze sau să danseze bossa nova “cu toate mişcările“, altul speră cu toată fiinţa să primească o pălărie blue care provine din capătul Australiei, o profesoară de geografie speră să convingă lumea că pământul e plat şi chiar reuşeşte, un visător speră ca vânzătoarea de hot dog să se transforme în Caroline de Monaco, un exaltat speră să intre în pielea unui bărbat doar pentru a atinge sânii soţiei acestuia, o femeie “vrea o schimbare/ viaţa mea e o ratare”, un bărbat speră să îşi recupereze portmoneul uitat la o fostă iubită în urmă cu câteva decenii.
Şi-apoi câtă speranţă a intrat (şi a ieşit) cândva pe uşile din decorul nostru… uşi luate de la case demolate. La asta v-aş ruga să vă gândiţi când nu se vorbeşte în scenă…
Radu Afrim

Extrase de presă

Câtă speranță este un spectacol de aproape 3 ore, în care Radu Afrim reușește să înglobeze întregul său univers creator, și totodată, reușește să expună propria concepție despre artă, despre lume și, poate, despre viitor. Este un spectacol în care regăsim afrimismul în toată complexitatea lui: personajele cu identități incerte, simboluri și metafore animaliere, song-uri halucinante, costume kitsch și stări extreme ale unor conștiințe confuze. Este un spectacol cu de toate, cu tot ce înseamnă Radu Afrim în materie de teatru, cu bune și cu rele.
Visceral și dureros ca un testament, Câtă speranță reunește 20 de scheciuri aparținând lui Hanoch Levin, scheciuri care vorbesc într-un limbaj absurd, grotesc, adeseori trivial, despre personaje ratate și universuri în disoluție.
Alexandru Bumbas - www.yorick.ro
 
Spectacolele lui Afrim deschid ferestre spre sensuri filozofice caricaturizate. Pot sa placă sau nu dar sunt recognoscibile, au tăietura, croiala și "la griffe" a unui stilist deja confirmat. Afrim e creatorul unui univers care obligă kitsch-ul, grotescul, inocența și cruzimea să conviețuiască pașnic în speranța reconstrucției unui alt paradis. Fie el haotic, distorsionat, disproporționat, disociat. Câtă speranță... nu te poți abține să murmuri ! Câtă speranță, scenariu pe textele dramaturgului israelian, Hanoch Levin, e pretextul lui Afrim de a pune reflectoare și glamour pe interpretările actoricești, unele - reconfirmări grațioase, altele - noutăți surprinzătoare și notabile, la Odeon. În jurul speranței muribunde se articulează acest puzzle de momente și songuri, ca o iluzie în care regizorul pompează energie cu paiete, într-un cabaret cu accente tragice.
Adriana Mocca - blogspot
 
Radu Afrim are la dispoziție totul și își permite totul, în Câtă speranță, noul spectacol al Teatrului Odeon din București. Afrim a lucrat cu cea mai bună trupă din București, cu actori dispuși să experimenteze și să meargă foarte departe alături de regizorul în care cred.
Regizorul a construit acest spectacol dintr-o poziție care îi dă voie întotdeauna să întoarcă pe dos teatrul - cea de orchestrator multipremiat. Este un unghi din care își permite să riște. Apoi, Afrim mai are la îndemână un lucru deloc de neglijat: curajul său. Cu un text adaptat și care sună foarte bine pe românește, Radu Afrim aruncă publicul în mai multe universuri paralele. Jocul fanteziei sale este total. Personajele vorbesc colorat, se îmbracă țipător, comunică cifrat, înțelegându-se perfect și își creează propriile momente de glorie, din care ies mai mereu cu demnitatea netăiată.
Dan Boicea - Adevărul
 
În aproape trei ore, îți trec prin fața ochilor 11 actori și peste 50 de personaje. Afrim se folosește de tot ce are teatrul - de directoare, Dorina Lazăr, de sunetist și de domnul care cară mobila, de îngerașul decorativ de pe prima loja și de intrările și ieșirile laterale.
Lumea în care toți aceștia își trăiesc "20 de tripuri deep" e delimitată de uși și chei, de imagini cu pești zburători ca în Arizona Dreaming, de obiecte imaginare și flori lipite pe geamuri, de linii trasate cu creta și de sticle de lapte. Fiecare își vede de povestea lui, trăgând după el nebuniile și speranțele sale.
Lume, lume, du-te la teatru! O sa vezi clovni, magicieni, tipese, canguri, profesoare, țărănci, balerine trecute de orice vârstă, chinezi, pe Nana Mouskouri, lăptari, cântăreți și pe Rodica Mandache în rolul Rodicăi Mandache. Dar nu-i așa de simplu: toți sunt trecuți prin retina magică a lui Afrim, pe care îl rog să nu se joace niciodată cu obsesiile lui acasă la el.
Cătălina Miciu - www.liternet.ro
 
Radu Afrim a dat din nou lovitura pe piața autohtonă (încă destul de cuminte) a spectacolului de teatru. Montarea ne oferă prilejul intrării într-un cabaret, un show pop art, o întâlnire cu sufletele măcinate, mistuite de speranță.
Totul se întâmplă (de fapt, Nimicul se întâmplă) într-un spațiu al vecinătății. La limită, toți protagoniștii sunt vecini de existență, de supraviețuire într-o curte interioară încăpătoare cât Grădina Raiului. Hanoch Levin ne propune un univers dramaturgic cu totul special, teme aparent casnice, relații interumane fracturate, un amalgam de ironie și cinism. Spectacolul are un umor tăios, aseptic, foarte british dar și ionescian, într-o excelentă traducere a textului semnată de Doru Mareș.
Răzvana Niță - www.port.ro
 

Galerie foto Liternet