de Martin Sherman, regia Răzvan Mazilu
Extrase de presă
Martin Sherman (născut la 22 decembrie 1938) este un apreciat dramaturg şi scenarist american, devenit celebru odată cu nominalizarea la Premiul Pulitzer şi premiul Tony pentru piesa Bent (1979). Martin Sherman locuieşte în Londra din 1980. Dintre piesele sale cele mai cunoscute amintim: Next Year in Jerusalem, Rose, The Night Before Paris, Passing By, Cracks, Rio Grande, Bent, Messiah şi A Madhouse in Goa.
- The Daily Telegraph
Când Isadora dansa s-a jucat pentru prima oară la Yvonne Arnaud Theatre, Guildford, pe 27 noiembrie 1985, în regia lui Robert Allan Ackerman. Premiera londoneză a avut loc pe 19 septembrie 1988 la King's Head Theatre, Islington, regia Tim Luscombe. În 1991, Robert Allan Ackerman reia piesa la The Globe Theatre din Londra cu Vanessa Redgrave şi Oleg Menshikov în rolurile principale. Premiera americană a avut loc la New York pe 19 februarie 1990, la Playwrights Horizon. Răzvan Mazilu a mai montat textul în 2009 la Teatrul Meli din Atena.
"Piesa realizează un portret, deopotrivă emoţionant şi amuzant, al Isadorei Duncan din anul 1923, când se afla la Paris, falită, fără casă, într-o căsătorie tumultoasă cu revoluţionarul poet rus Esenin, dar convinsă în continuare că poate oferi frumuseţe omenirii prin dans."
"Piesa realizează un portret, deopotrivă emoţionant şi amuzant, al Isadorei Duncan din anul 1923, când se afla la Paris, falită, fără casă, într-o căsătorie tumultoasă cu revoluţionarul poet rus Esenin, dar convinsă în continuare că poate oferi frumuseţe omenirii prin dans."
The Guardian
Isadora Duncan şi Serghei Esenin - dansatoarea nonconformistă şi poetul "huligan", doamna şi vagabondul, experienţa şi înflăcărata dorinţă de popularitate. Două orgolii nemăsurate, două personalităţi unice, doi creatori de geniu cu un excepţional apetit pentru autodistrugere. O imposibilă poveste de dragoste, un puternic război cu două victime. Un spectacol tulburător – "Când Isadora dansa".
- www.port.ro
Când Isadora dansa este o poveste scrisă la un pian imaginar pe note tragicomice. În centru sunt Isadora Duncan şi Serghei Esenin, înconjuraţi de personaje colorate, care vorbesc fiecare pe graiul lui. La propriu. Înainte de toate, piesa lui Martin Sherman e povestea unei pasiuni distrugătoare. Ba nu, a unor pasiuni distrugătoare. A căsniciei tumultoase dintre legendara dansatoare şi "poetul huligan", a obsesiei artistului pentru sine şi pentru felul în care lumea îi va reţine valoarea, a limitelor experienţei artistice care se vrea plină şi eternă, dar e retezată de tot ce are mai fragil umanitatea. Când Isadora dansa rămâne o poveste profund umană, pentru că notele comice se ţin departe de dimensiunile grosolane.
- www.liternet.ro
Mihai Smarandache reușește în rolul lui Esenin să dea substanță și statură tridimensională personajului său, un suflet ce se zbate între înfrigurarea genialității și pornirile sinucigașe pe care și le ascunde în alcool. Rolul este scris în întregime de către Sherman în rusește, o decizie care este mai mult decât un simplu artificiu teatral. Actorul își însușește limba rusă ca pe o a doua sa natură, ceea ce îi dă libertatea de creație necesară pentru a aduce pe scenă un personaj construit în tentă clar-obscur, marcat de energii contradictorii, în jurul căruia țese o atmosferă apăsătoare.
- Revista Scena nr.2 / 2012
Când Isadora dansa concentrează cu substanţă un gen de relaţie greu de catalogat şi de structurat coerent: relaţia artist - spectator/ consumator de artă. Când ai într-o piesă personaje extrem de temperamentale inspirate din realitate precum celebra dansatoare Isadora Duncan sau boemul poet rus Serghei Esenin, este uşor ca o sumă de clişee să se nască spontan si să vicieze întregul fir dramatic. Din fericire, atât textul lui Martin Sherman, cât şi regia lui Răzvan Mazilu deplasează semnificaţiile potenţiale ale unui astfel de cadru către zone imprevizibile şi foarte adânci, chiar dacă registrul aparent este unul comic.
- www.liternet.ro
Oamenii adoră poveştile de dragoste, chiar şi atunci cînd susţin contrariul sau cînd preferă varianta lor traumatizantă, dezamăgitoare, cea care confirmă că marea dragoste nu există, sau dacă există, e de scurtă durată şi are un final chinuitor. În general, dragostea se termină. De cele mai multe ori, prost. Chestia cu „au trăit fericiţi pînă la adînci bătrîneţi” pare o regulă de scenaristică inventată la Hollywood. La Teatrul Odeon, Răzvan Mazilu a făcut un spectacol cu o poveste de dragoste care are toate ingredientele hollywoodiene: pasiune intensă, îndrăgostiţi-vedete cu mofturi şi glamour, final dramatic, şi, ca să fie totul şi mai interesant, povestea e reală.
- Dilema Veche Online