on
de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija
Șmecherii
Boca: Marcel Iureș
Lou: Mircea Constantinescu
Darlene: Antoaneta Zaharia
Recepționerul: Mugur Arvunescu
Pana de curent
Dany: Pavel Bartoş
Diane: Antoaneta Zaharia
Recepționerul: Mugur Arvunescu
Doamna Kashfi
Charlie: Paula Niculiţă
Mama: Antoaneta Zaharia
Doamna Kashfi: Liana Mărgineanu
Domnul de Witt: Mircea Constantinescu
Rose: Dorina Lazăr
Recepționerul: Mugur Arvunescu
Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Alexandru Dabija şi Laura Paraschiv
Traducerea: Tamara Susoi și Alexandru Dabija
Data premierei: 15 martie 2008
Durata spectacolului: 1h 40′
Extrase de presă
Ocupanții succesivi ai camerei sunt semne ale unui univers nesigur, oamenii nu sunt ce par a fi: ciudățeniile apar după o banală întorsătură de frază, siguranța mișcărilor într-o lume cunoscută se clatină, explicațiile nu fac decât să adâncească misterul, identitățile se tulbură, cuvintele păstrează logica normalității, dar ceea ce exprimă ele ține de lumea instinctelor obscure, a obsesiilor neexprimate, a unui trecut pe jumătate uitat, pe jumătate deformat. Și tocmai această permanentă trecere de la realitatea cunoscută la contactul cu ceea ce ne scapă devine esența spectacolului.
– Adevărul Literar și Artistic, 26 martie 2008
Noua montare a regizorului Alexandru Dabija de la Teatrul Odeon, e un fel de gin tonic teatral, cu un strop de paranormal într-un pahar de comedie neagră.
– Cotidianul, 18 martie 2008
Trilogia cu același nume, scrisă în 1993 de romancierul și scenaristul american Barry Gifford special pentru David Lynch (care a regizat doi ani mai târziu două dintre piesele trilogiei), i-a oferit lui Dabija posibilitatea de a jongla cu câteva din elementele preferate: personaje labile psihic, scenografie extrem de simplă și umor negru. Și i-a mai oferit ceva: șansa de a-l readuce pe Marcel Iureș – cel mai bine cotat actor român la Hollywood – pe scena Odeonului.
– Money Express, 1 aprilie 2008
Construite intr-un decor redus la esențial, poveștile lui Gifford capătă în montarea lui Dabija ascuțimea și profunzimea unor haiku-uri. Nimic încărcat, nimic îngroșat, și, în schimb, o precizie aproape chirurgicală în a tăia imaginile. O undă de mister care străbate ca un fior fiecare dintre cele trei momente și accente așezate întotdeauna pe cuvântul potrivit și imaginea potrivită. Tendința spre esențializare pe care a căpătat-o teatrul lui Dabija, vizibilă în cele mai recente montări, căutarea și dezvăluirea forței actorului, întoarcerea către „teatrul sărac” așa cum îl propovăduia Grotowski domină și această montare.
– Ziua, 21 martie 2008
Nu e montare în care Alexandru Dabija să nu producă recitaluri actoricești. Sala se încălzește, spectatorii marșează și se duc tiptil, halucinați sau doar amuzați, ori încotro vor să-i poarte actorii. Cele trei părți independente, legate doar prin faptul că se petrec în aceeași cameră de hotel, au coagulanți subliminali care fermentează un plan secund al bizareriei.
– Cultura, 3 aprilie 2008
