roen
The Dead And The Living

by Ștefan Caraman, directed by Ana Mărgineanu

Cast

Maler: Pavel Bartoş
Cameea: Isabela Neamțu
Assistant: Laurenţiu Lazăr
Assistant: Mircea Constantinescu
Assistant: Liviu Timuş
Dead body: Liana Mărgineanu
Dead body: Paula Niculiţă
Dead body: Gabriel Pintilei
Dead body: Dimitrii Bogomaz
Dead body: Ionuţ Kivu

Directed by: Ana Mărgineanu
Stage design: Cosmin Ardeleanu
Choreography: Răzvan Mazilu
Music: Petru Mărgineanu
Lyrics: Andreea Mărgineanu

Photo Gallery

Opening night: November 8, 2002

The performance is meant to be a radiography of life in a place where it can be found next to death, that is in a morgue. An ordinary day at the morgue is defined by chopping bodies among jokes and lunchbreaks and shocks someone who is not used with this atmosphere. It’s a world where death is no longer misterious, life is no longer poetical and human beings become merely objects. A single character doesn’t sink into this world, though he lives in it. Young assistant Maler avoids the vulgar company of the living, preferring to take refuge in an imaginary world, next to the dead.
He replaces reality with an universe of joy and of music, that would be perfect if it were not inhabited by the dead. In real life, Maler is not praised, is humiliated. In his world, he becomes a god, the star to whom the dead dedicate their dance.
In reality, every new day is only a repetition of the previous one. Nothing changes, nothing differentiates the days one from another. But the incoming body of a young girl breaks this routine. Her beauty reveals long forgotten gestures and feelings. When the assistants want to disect her, Maler defends the dead girl’s body with his life. The assistants, who have been considering Maler an intruder for a long time, beat him. Afterwards, they are contaminated by a strange exhaustion.
Left alone, Maler stages his wedding, also as a musical. In his imagination, the bride comes to life and the nuptial ceremony is a strange mixture of opulence and grizzliness. But the young girl isn’t really dead, and she comes to her senses during the sexual act. It’s the moment when Maler’s dream becomes real. But the reality turns into a nightmare soon after this. The girl is far from being a “Sleeping Beauty”. Instead of being grateful to Maler for having saved her life, she accuses him of having raped her, while being dead. The bride refuses life, any relation between the two of them becomes impossible, and the wonderful and the miraculous dimension of Maler’s dream becomes a nightmare in reality. Transformed by Cameea into a beast, Maler kills her ferociously. Giving up his dream, Maler becomes a common butcher among others like him, who are dead before even getting born.

 

Press Reviews

Morți și vii este o piesă prin care Ștefan Caraman (încă) tânăr prozator și dramaturg tulcean, debutează în Capitală. Autorul dorește, în chip evident să șocheze: și subiectele, și limbajul scrierilor sale sunt net scandaloase. Aici, ni se propune o istorie despre un autopsier începător care se îndrăgostește atât de tare de o tânără asasinată (și violată), încât o salvează de la “operație” pentru a petrece o noapte de dragoste cu leșul, costumat festiv. În timpul acuplării nupțiale, însă, moarta învie și manifestă (pe bună dreptate…) o asemenea indignare față de activitățile lui, încât finalmente, amorezul o sugrumă – probabil, definitiv. În ciuda extravaganței voite, textul conține, ascuns bine în coji oarecum respingătoare, un miez de revoltă și de suferință autentică.
Alice Georgescu - Ziarul de Duminică, 15 noiembrie 2002
 
Spectacolul montat la Teatrul Odeon, în cadrul proiectului „Tineri regizori”, inițiat anul trecut de Alexandru Dabija și Dorina Lazăr nu este unul aservit textului, deși are grijă ca acesta să fie pus în valoare. Interesant este felul original în care autoarea montării echilibrează morbiditatea textului – a cărui acțiune se desfășoară într-o morgă de spital, unde tânărul asistent Maler este supus terorii verbale și psihice a colegilor săi (Liviu Timuș, Mircea Constantinescu, Laurențiu Lazăr), abrutizați de munca pe care sunt siliți să o facă. Ideea tinerei regizoare este aceea de a accentua umorul negru al dramaturgului, transformând scenele imaginate de acesta ca petrecându-se între Maler și cadavrele pe care le are în grijă, în momente de cabaret, ai cărui protagoniști sunt chiar morții, personajele cele mai… vii din viața lui Maler, construind astfel o proiecție artistică a modalității de evadare din rutina cotidiană. Muzica compusă de Petre Mărgineanu și coregrafia lui Răzvan Mazilu contribuie la realizarea acestor mini-show-uri bizare, pe care spectatorul le privește uimit, deconcertat, fără să poată uita mult timp după aceea momentul în care, ieșind din sertarele în care sunt păstrați la morgă, morții se animă, cântă și dansează (ingrate roluri, pe care le duc la capăt cu bine, au Liana Mărgineanu, Paula Niculiță, Gabriel Pintilei, Dimitrii Bogomaz și Ionuț Kivu).
Cristina Modreanu - Adevărul Literar și Artistic, 3 decembrie 2002
 
Tânăra regizoare dă un bun examen în transpunerea scenică a textului: spațiul se transformă, instrumentele folosite de autopsieri capătă o altă semnificație, cadavrele sunt înlocuite de proiecțiile imaginate de personajul Maler și cărora devotata trupă a teatrului Odeon îi dă corporalitate. La debutul pe o scenă mare, Ana Mărgineanu își asumă un text dificil, la limita a ceea ce pe micul ecran ar căpăta eticheta „interzis minorilor” și îl tratează cu înțeleaptă delicatețe și cu o bună știință a delimitării planurilor, al alternanței ritmurilor dintre ceea ce este și ceea ce pare a fi.
...e de admirat munca actorilor de la Odeon: ei și-au asumat riscul de a merge în răspăr cu ceea ce așteaptă spectatorul să audă că i se spune de pe scenă și să-l șocheze în speranța că-l va zgudui. Grupul autopsierilor, dominat de Mircea Constantinescu, joacă bine, la limita suportabilului, refrenul la care este redusă existența lor, iar ceilalți actori, unii dintre ei nume sonore din echipa teatrului, se integrează în viziunea regizorală, în sumbrul și pateticul text al autorului.
Magdalena Boiangiu - România Literară, 3 decembrie 2002